Ministerul Educației și Cercetării a stabilit acțiunile pentru dezvoltarea sportului în cadrul proiectului european România - R. Moldova ACT
La eveniment au participat și reprezentanți ai Asociației Internaționale Sportul pentru Toți din Germania, Centrului Național de Sănătate Fizică a Populației „Sportul Pentru Toți” din Ucraina, precum și ai clubului Sporter Moldova.
Pe parcursul discuțiilor, au fost stabilite principalele etape de implementare a proiectului, care va a fi lansat oficial la sfârșitul lunii aprilie, curent, și va dura 14 luni. Proiectul european România-Moldova ACT are drept scop transformarea sportului într-un instrument de schimbare socială, promovând incluziunea, egalitatea de gen și reconcilierea post-conflict, precum și conștientizarea importanței activității fizice pentru sănătate.
În cadrul proiectului vor fi organizate maratoane transfrontaliere, activități Sport Village în școli și sesiuni de instruire în cadrul Săptămânii Europene a Sportului, la care vor participa aproximativ 700 de persoane din România, Republica Moldova și alte state. Totodată, vor avea loc vizite și conferințe pentru schimb de experiență, și publicarea unor ghiduri practice dedicate politicilor publice în domeniul Sportului pentru Toți.
Bugetul proiectului se ridică la peste 235 000 de euro, dintre care peste 188 000 de euro provin din granturi europene.