Maia Sandu salută ajutorul militar al SUA pentru Kiev: Acest sprijin crucial va consolida Ucraina și va spori securitatea regională
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, salută sprijinul militar în valoare de 61 de miliarde de dolari pe care Statelor Unite ale Americii îl va oferi Ucrainei. Este un sprijin „crucial”, care va consolida securitatea regională, a apreciat Maia Sandu.
„Salut aprobarea Camerei Reprezentanților SUA a unui pachet vital de ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Acest sprijin crucial va consolida Ucraina împotriva agresiunii și va spori securitatea regională”, a scris Maia Sandu pe platforma X.
I welcome the US House of Representatives' approval of a vital $61 billion aid package for Ukraine. This crucial support will strengthen Ukraine against aggression and enhance regional security.
— Maia Sandu (@sandumaiamd) April 20, 2024
Camera Reprezentanților din SUA a votat sâmbătă, după luni de întârziere, deblocarea ajutorului militar de 60,84 de miliarde de dolari pentru Ucraina, într-un moment aproape dramatic pentru forțele Kievului, care se confruntă cu o criză de muniție și arme și pierd teren pe câmpul de luptă în fața Rusiei.
Deschide și: Congresul SUA a aprobat ajutorul militar de 61 de miliarde pentru Ucraina
Pachetul de ajutor de aproape 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, adoptat sâmbătă în Congresul american, după luni de blocaj, va „salva mii și mii de vieți”, a reacționat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, după votul de la Washington.
Deschide și: Zelenski salută pachetul de ajutor adoptat în sfârșit de Congresul SUA: „Va salva mii și mii de vieți”