Maia Sandu: „Norvegia a demonstrat o solidaritate deosebită față de R. Moldova”
Un dialog politic susținut și cooperare bilaterală în evoluție continuă. Astfel a apreciat Maia sandu relațiile R. Moldova cu Regatul Norvegiei. Șeful statului l-a primit astăzi la Președinție pe ministrul Afacerilor Externe de la Oslo, Espen Barth Eide.
Președintele a salutat deschiderea unui oficiu diplomatic al Norvegiei la Chișinău și a încurajat consolidarea cooperării în domeniile economic, energetic, educației și împăduririi.
Maia Sandu a menționat că în contextul crizelor din ultimii doi ani, Norvegia a demonstrat o solidaritate deosebită față de R. Moldova, sprijinind eforturile în găzduirea refugiaților ucraineni și consolidarea securității energetice.
În mode special, președintele a apreciat asistența nerambursabilă în valoarea de 35 de milioane de euro acordată de către Norvegia pentru achiziționarea gazelor naturale.
„Acest ajutor a jucat un rol important în protejarea cetățenilor Republicii Moldova de impactul prețurilor mari la energie”, a declarat Maia Sandu.
În 2023, R. Moldova a semnat un acord de liber schimb cu Asociația Europeană a Liberului Schimb din care face și Norvegia. Odată ratificat de Oslo, acordul va oferi noi oportunități economice pentru sectorul privat din Moldova.