Maia Sandu, mesaj de Crăciun: Să fim mai buni unii cu alții și să păstrăm în inimă lumina acestei sărbători!
„Crăciun fericit și binecuvântat tuturor! În aceste zile sfinte, să ne bucurăm de căldura familiei, să fim mai buni unii cu alții și să păstrăm în inimă lumina acestei sărbători”, se menționează în mesaj.
Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi Nașterea Domnului (Crăciunul), care face parte din cele 12 mari sărbători domneşti sau împărăteşti, fiind precedată de un post de 40 de zile. În această zi credincioşii merg la biserică, apoi, la prânz, familiile se reunesc la masa tradiţională de sărbătoare.
Unul din obiceiurile principale ale Crăciunului este colindatul, prin care cetele de copii sau maturi colindători merg: cu colindul, cu Steaua, cu icoana. Gospodinele coc cozonaci şi Crăciunei.
Crăciunul pe stil vechi, după calendarul Iulian, este sărbătorit pe 7 ianuarie. Credincioşii care se conduc de calendarul gregorian au sărbătorit Crăciunul pe 25 decembrie. Crăciunul pe stil vechi este marcat în Belarus, în unele comunităţi din Ucraina, Bulgaria, Armenia, Georgia, Serbia şi Muntenegru.