Maia Sandu, de Ziua Culturii Naționale: Vă îndemn să fim mândri de cultura noastră, să o promovăm și să o trăim în fiecare zi
Șefa statului a menționat că este un frumos prilej de a ne aminti de cei, care prin creația lor au îmbogățit patrimoniul nostru cultural, dar și de a arăta aprecierea pentru cei, care prin literatură, pictură, sculptură, muzică, teatru sau dans, ne inspiră zi de zi.
„Cultura este puntea cea mai de preț între trecut, prezent și viitor. Este expresia vie a sufletului și tradițiilor noastre”, a subliniat Maia Sandu.
În acest context, ea a apreciat enorm contribuția persoanelor de artă pentru dezvoltarea a tot ce înseamnă patrimoniu cultural.
„Totodată este important ca la această sărbătoare să vorbim despre responsabilitatea noastră să susținem cultura. Să nu ne sfiim, când suntem peste hotare, să promovăm creațiile din țara noastră.
Dar mai ales încurajez pe toată lumea să-și dedice măcar o parte din timpul liber activităților culurale: de la lecturarea unei cărți- la vizitarea unei expoziții, sau de la participarea la un festival de teatru – la ascultarea unui concert. Știm cu toții: cultura se poate dezvolta doar cu ajutorul unui public dornic să-și lărgească orizontul spiritual”, a mai spus Maia Sandu.
Președintele statului a vorbit și despre importanța acestui an în contextul cultural, și anume dedicarea anului – celui care este supranumit geniu al poeziei și culturii românești – Mihai Eminescu.
„Anul 2025 are o semnificatie deosebită: marcăm 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Este un bun prilej să îi recitim versurile care ne amintesc de frumusețea limbii române, care ne vorbesc despre frumusețea acestui neam. Mă bucur că vor fi organizate momente destinate operei sale.
În încheiere vă îndemn să fim mândri de cultura noastră să o promovăm și să o trăim în fiecare zi, iar tuturor care îi consacră viața și energia - le urez inspirație și succes”, a mai menționat Maia Sandu.
Tot astăzi, ea a oferit o serie de Ordine și Distincții oamenilor dedicați artei, scriitorilor, artiștilor, directorilor de biblioteci și teatre, în cadrul Ceremoniei de înmânare a Premiilor în domeniul Culturii pentru anul 2024.