Maia Sandu, convorbire cu noul președinte interimar al României: Suntem împreună, în aceeași luptă pentru un viitor mai bun!
![](https://cdn.prod.website-files.com/66e227a8e3a4dbbdaebff867/67acd5fb0bc52418a8f36ad8_Romania%20R.%20Moldova.jpg)
![](https://cdn.prod.website-files.com/66e227a8e3a4dbbdaebff867/67acd5fb0bc52418a8f36ad8_Romania%20R.%20Moldova.jpg)
Despre acest lucru au scris cei doi demnitari pe rețelele de socializare. Ilie Bolojan a apreciat faptul că Maia Sandu l-a felicitat pentru preluarea interimatului funcției de Președinte al României.
„I-am mulțumit pentru gândurile bune și pentru prietenia sinceră dintre țările noastre. România și Republica Moldova sunt legate printr-o relație specială, bazată pe o istorie comună, valori europene și proiecte de dezvoltare. Vom continua să colaborăm strâns pentru binele cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Moldova nu e singură. Suntem împreună, în aceeași luptă pentru un viitor mai bun!”, a scris Ilie Bolojan.
Președintele R. Moldova i-a urat mult succes și putere de muncă noului șef interimar de la București.
„În cursul discuției am convenit să ducem mai departe proiectele menite să consolideze legăturile noastre, în beneficiul oamenilor de pe ambele maluri ale Prutului”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, șefa statului a reiterat recunoștința cetățenilor Republicii Moldova pentru sprijinul plenar și necondiționat pe care l-am primit de la București, îndeosebi în ultimii ani marcați de multiple dificultăți.
„Am subliniat că România rămâne partenerul nostru de suflet”, a mai scris Maia Sandu.
Amintim, că astăzi Klaus Iohannis și-a luat rămas bun, după ce și-a anunțat plecarea de la șefia României. În locul acestuia a fost desemnat președinte interimar - Ilie Bolojan.
![](https://cdn.prod.website-files.com/66e08d3e9e4918645060dcfc/66e5f4015d7b463a67fcb2af_Rectangle.avif)
![](https://cdn.prod.website-files.com/66e08d3e9e4918645060dcfc/66e5f4015d7b463a67fcb2af_Rectangle.avif)