La concursul pentru Consiliul de administrație al ÎS „Moldelectrica” s-au înscris 11 participanți


Termenul de depunere a dosarelor a expirat joi, 10 aprilie, la ora 17:00, iar Comisia de concurs are la dispoziție un total de 20 zile lucrătoare pentru evaluarea candidaților în baza criteriilor de evaluare (competențe, reputație, comportament financiar) și eligibilitate.
Evaluarea candidaților urmează a fi realizată în 2 etape:
- etapa de evaluare a dosarelor;
- etapa interviului.
Amintim că Ministerul Energiei a lansat Concursul pentru selectarea și numirea pe criterii de merit a cel puțin patru din 7 membri ai Consiliului de administrație, care să nu reprezinte instituțiile administrației publice și a întreprinderilor cu capital de stat.
Aceste angajamente au fost asumate de Republica Moldova prin implementarea Pachetului Energetic III al Uniunii Europene, de rând cu obligația de separare a operatorului sistemului de transport a energiei electrice, precum și pentru excluderea unor practici discriminatorii și/sau existența premiselor favorizării unor participanți la piața energiei electrice și/sau a gazelor naturale.

