Instanța va interzice ieșirea copilului din țară, dacă există risc de reținere ilicită
Parlamentul a votat în lectură finală măsurile cu privire la protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate sau reținerii ilicite, transmite IPN.
Inițiativa legislativă reglementează întreaga procedură de gestionare a cazurilor de deplasare în străinătate sau reținere ilegală a copilului. Proiectul introduce competențe clare pentru Ministerul Muncii și Protecției Sociale, ceea ce îi va permite instituției să întreprindă măsuri pentru localizarea copilului deplasat în străinătate sau reținut ilicit, prevenirea de noi pericole, asigurarea înapoierii de bună voie a copilului, deschiderea unei proceduri judiciare sau administrative, acordarea asistenței juridice garantate de stat etc.
Documentul include prevederi referitoare la exercitarea dreptului de vizitare a copilului atât în Republica Moldova, cât și vizitarea prin deplasarea copilului peste hotare. Noua legislație va permite autorităților naționale să colaboreze mai eficient cu instituțiile internaționale în privința verificării condițiilor în care are loc vizita pentru a asigura întoarcerea copilului în țară.
„Proiectul de lege abordează problema răpirii internaționale de copii, cu vârsta de până la 16 ani. Acesta acordă prioritate bunăstării și drepturilor copiilor. Astfel, se urmărește protejarea copiilor de efectele dăunătoare ale răpirii și asigurarea înapoierii lor în statul reședinței obișnuite, în cadrul unor proceduri rapide”, se menționează în nota informativă a inițiativei legislative.