Incendiu la un liceu din Bălți. Peste 800 de persoane, evacuate
Incidentul s-a produs astăzi, 21 noiembrie 2024, în după amiaza zilei. Mai multe echipaje au fost îndreptate la fața locului, pentru gestionarea eficientă a situație. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 13:37.
„Potrivit primelor informații, fumul dens a fost observat din subsolul liceului. La fața locului au ajuns șase echipe de pompieri și salvatori, întrucât la momentul respectiv, se aflau mai muți elevi în cadrul instituției. Ajunși, pompierii au stabilit că focul a cuprins 1 m2 de gunoi din subsolul clădirii. Angajații IGSU au reușit în scurt timp să stingă incendiul, evitând răspândirea acestuia”, ne informează specialiștii de la IGSU.
Până la intervenția pompierilor, autoritățile instituției au evacuat 750 de elevi, a 53 cadre didactice și a personalului auxiliar. În urma incendiului, nimeni nu a avut de suferit.
Cauza și toate circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.