Igor Grosu, în discuții cu Ilie Bolojan: R. Moldova și România merg umăr la umăr într-o Europa Unită, puternică și prosperă


Declarațiile au fost făcute de președintele Parlamentului, Igor Grosu, după întrevederea cu președintele interimar al României, Ilie Bolojan, care efectuează astăzi o vizită la Chișinău, transmite MOLDPRES.
„Anul 2025 este un an important pentru oamenii de pe ambele maluri ale Prutului - alegerile parlamentare din Moldova și prezidențiale în România. Avem responsabilitate comună să ne apărăm votul și viitorul. De aceste scrutine electorale depinde continuitatea drumului nostru. De aceea, să păstrăm pacea, să fim o regiune sigură, să muncim pentru o viață mai bună și doar sub steagul Uniunii Europene, uniți, vom fi puternici”, a afirmat Igor Grosu.
Speakerul a mulțumit României pentru sprijinul acordat țării noastre și a menționat că Republica Moldova și România merg umăr la umăr într-o Europa Unită, puternică și prosperă.
„Mulțumim, România! Mulțumim, domnule președinte al României, Ilie Bolojan, pentru această vizită! Prezența dvs la Chișinău este o nouă dovadă că Republica Moldova și România merg umăr la umăr într-o Europa Unită, puternică și prosperă”, a menționat președintele Parlamentului.
Igor Grosu a subliniat că „atât Moldova, cât și România, trecem prin momente complexe, cu atacuri hibride, propagandă agresivă, șantaj energetic care au scopul să ne dezbine și să ne întoarcă din calea noastră de a fi parte a unei familii europene. „Dar noi nu vom lăsa ca inamicii să-și ducă planurile la bun sfârșit, vom lupta pentru adevăr și vom demonstra prin acțiuni că suntem puternici și de neînvins”, a declarat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a afirmat că „în timp ce unii ne vor slabi și îngenunchiați, noi împreună cu România, construim poduri transfrontaliere: Costești – Stânca, Leova – Bumbăta, Leca – Fălciu, Bărboieni – Răducăneni; construim poduri feroviare Fălciu-Cantemir; construim linii de electricitate Bălți - Suceava sau Gutinaș – Strășeni”
„Aceasta înseamnă să ai parteneri de încredere și am simțit-o pe deplin și în această iarnă, când am fost martorii cum un stat agresor a încercat să provoace la noi în țară o criză umanitară, care mai apoi să escaladeze în una de securitate, dar și de această dată Moldova a rezistat. Noi am rezistat, din nou, datorită României și Uniunii Europene - avem lumină, avem gaze și avem pace”, a spus Igor Grosu.
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, efectuează astăzi o vizită oficială în Republica Moldova.

