(FOTO/DOC) Cunoștințe vechi la alegeri noi: Alexandr Stoianoglo, vecin cu Ilan Șor de 20 de ani

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Социальные
Pe parcursul a cel puțin 20 de ani, Ilan Șor și Alexandr Stoianoglo au fost vecini, având apartamente în același bloc din sectorul Rîșcani al capitalei. Locuințele lor se aflau la o distanță de doar opt apartamente unul de celălalt, sugerând o proximitate ce ar fi putut influența relațiile lor sociale sau profesionale în acea perioadă.
24.10.2024 10:07
24.10.2024 10:21
Igor Liubec
Социальные

Cu mai mulți ani în urmă pe popularul site de descărcări Torrents.md au fost publicate date despre proprietarii de locuințe din capitală. În acea listă au apărut și locatarii blocului de pe strada Florica Nița 7/1. Astfel, printre cei care au locuit acolo îi găsim pe actualul candidat la funcția de președinte, Alexandr Stoianoglo, și fugarul penal Ilan Șor, care, la indicația Kremlinului, încearcă să destabilizeze situația din Republica Moldova.

Alexandr Stoianoglo a procurat apartamentul cu suprafața de 161 m2 în 2001 – anul în care accede în funcția de adjunct al procurorului general. Cu doi ani mai târziu, acesta este înregistrat la Cadastru. Cuplul Stoianoglo locuiește și în prezent în blocul respectiv.

Cât privește Ilan Șor, acesta procură apartamentul cu suprafața de 158 m2 cu un an mai devreme, în 2000. Apartamentul de pe strada Florica Niță este indicat și în declarațiile de avere ale lui Șor în perioada anilor 2015-2021, când acesta deținea diverse funcții publice, precum cea de primar de Orhei sau deputat în Parlament.

Blocul în care cei doi dețin apartamente este unul select cu două bariere auto la intrare și pază.

Am încercat să obținem mai multe detalii de la Alexandr Stoianoglo pe cazul dat, însă acesta a respins apelurile reporterilor noștri. Vom reveni îndată ce candidatul la funcția de președinte va veni cu o reacție.

De menționat că pe 18 octombrie, cu doar două zile înainte de alegerile prezidențiale din R.Moldova, în spațiul public au apărut informații, precum că Stoianoglo este candidatul din umbră al lui Șor. Mai exact, reprezentanții blocului „Victorie”, în spatele căruia se află fugarul penal, au fost anunțați în chat-urile de pe Telegram că anume Stoianoglo urmează a fi susținut în cadrul scrutinului.

Ulterior, pe rețelele de socializare a apărut și o secvență audio cu o presupusă înregistrare trimisă de Ilan Șor rețelei sale din R. Moldova, în care acesta îndeamnă oamenii săi să-l voteze pentru Stoianoglo și să spună „NU” la referendum. La scurt timp, Șor a venit cu o replică, menționând că screenshot-ul de pe Telegram și mesajul audio sunt un fake.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md