Dumitru CRUDU // O noapte întreagă am stat încuiat în bibliotecă
Fugeam prin faţa vitrinelor, printre paltoane, şube, scaune sau jucării, căutând ieșirea din magazin, cu Vichea lipit de mine ca un ciuline. Ajuns afară, am alergat spre biblioteca din capătul străzii, unde am intrat gâfâind. Intră și Vichea, deși lui nu-i prea plăcea să citească. Am apucat prima carte de pe masă și m-am retras la ultima masă. Băiatul se așeză în fața mea cu un roman de Dostoievski în mână, spre marea admirație a bibliotecarei. Eu îl citeam pe Vladimir Beșleagă.Vichea se plictisi foarte repede și se cărăbăni în stradă, sperând că nici eu nu voi face prea mulți purici în bibliotecă, și voi ieși afară. Mie însă îmi plăcea cartea. Volumul lui Beșleagă, deși ales la întâmplare, mă prinse cu totul. Nu l-am lăsat din mână decât seara târziu, când bibliotecara se apropie de întrerupător ca să stingă lumina în sala de lectură. Vichea mă aștepta în fața bibliotecii negru de furie, iar eu, ca să mai amân căpăceala, am tras-o de limbă pe bibliotecară:
- Doamnă, dumneavoastră îl cunoaşteţi pe Vladimir Beşleagă?
Bibliotecara îmi răspunse încântată:
- Păi cum să nu-l cunosc, când și eu sunt din Mălăieşti. Casa părinţilor mei e la o aruncătură de chibrit de casa lui Vladimir Beşleagă.
Bibliotecara îmi povesti că Vladimir Beşleagă la fiecare două săptămâni revine în Mălăieşti.
- Da, ştii de ce? mi se adresă bibliotecara.
- Nu, m-am lipit eu cu spatele de perete.
- Ca să pornească ceasul, îmi explică bibliotecara.
- Ceasul? mi-am bolovănit eu ochii la ea.
- Da, ceasul. E un orologiu agăţat de perete. Vladimir Beşleagă mi-a mărturisit că dacă ar întârzia cel puţin cu o zi, atunci ceasul acela s-ar opri pentru totdeauna. De aceea, indiferent în care parte a lumii s-ar afla, o dată la două săptămâni Vladimir Beşleagă trece pe la Mălăieşti. Şi, iată că, în ultimii douăzeci de ani ceasul acela merge continuu, îmi povesti, îngândurată, femeia.
În timp ce bibliotecara se îndrepta spre panoul de lumini, ca să stingă întrerupătorul, am zbughit-o după un stelaj de cărţi. Crezând că am tulit-o afară, femeia părăsi singură biblioteca, spre marea uluială a lui Vichea, care nu înțelegea unde am dispărut.
Noaptea aia am petrecut-o în bibliotecă, cu romanul lui Vladimir Beșleagă în mână, scăpând de o păruială urâtă de tot.
