Dumitru CRUDU // I-au dat foc Jeep-ului fostului primar din Tiraspol
Prin fereastra de la bucătărie a văzut înălțându-se spre cer o trâmbă de fum gros. Ardea ceva în stradă. A ieșit în curte cu capul gol, încălțat doar în șlapi, aruncându-și din mers o jachetă neagră pe el, jacheta aia cu care ieșea în oraș doar atunci când își plimba câinele. Îl izbi în nări o putoare de cauciucuri topite. Ardea o mașină. Mașina sa. Pe care o parcase în curte. Jeepul său drag.
Fumul acoperi toată curtea ca o eșarfă cu care le legi ochii soldaților inamici puși la perete pentru a-i împușca.
Mașina trosnea ca lemnele aruncate în sobă. Nu o mai putea salva. Totul era să nu se aprindă și cealaltă mașină, pentru că focul nesătul se lățea în toate părțile, înghițând tot ce-i ieșea în cale. Ardea și copacul din curte. Hamacul său. Grătarul pe care aseară a fript câteva rațe împușcate în pădurea din Sucleia. Tușea.
Cea de-a doua mașină a sa- un Mitsubishi galben- dispăru într-un nor de fum. Orbecăi spre mașină, măturând cu mâinile fumul din fața sa. Urcă în cabină și o scoase în stradă. Ceea ce-l mira cel mai tare e că nu veneau pompierii. Focul se târa pe gresia din curte ca un șarpe înainte de a-și încolăci victima. Se târa spre casa sa, iar el nu-l putea opri. Flăcările lingeau ușa de fier și gratiile metalice de la ferestre, căzând pe pardoseala din curte. Nu aveau de ce să se agațe.
Îi trecu prin minte un gând liniștitor: incendiul se va potoli după ce-o să-i mistuie mașina. Trebuia doar să aibă un pic de răbdare. Să aștepte ca mașina sa – cea de-a doua mașină a sa- să se facă scrum. Asta era mașina cu care prefera să meargă s-o viziteze pe Liuba, la Bender, la fiecare sfârșit de săptămână.
Focul horcăia și scădea. El alerga în jurul casei sale, din curte în grădină și înapoi. Alerga în grădină ca să mai repsire aer curat și în curte ca să vadă dacă nu i-a luat foc casa.
Mâinile îi erau negre de funigine și se gândi că, probabil, așijderea îi era și fața. Se bucura că nevastă-sa nu era acasă, pentru că aceasta ar fi făcut un atac de panică. Flăcările s-au mai zbătut cât s-au mai zbătut și s-au transformat în zgură. Din mașina sa nu a rămas decât o carcasă neagră, fumegând. Ochii îi lăcrimau de la cât fum a inhalat.
Bănuia cine i-a dat foc mașinii și de ce. Automat, el se gândi la Liuba, oare ei nu i-au făcut nimic. A sunat-o. Era în regulă. Nu i-a povestit că a rămas fără una dintre mașinile sale. Până sâmbătă își cumpără o alta exact la fel ca să nu o facă să intre la idei. Ținea prea mult la ea și nu voia s-o facă să sufere.
A telefonat-o pe nevastă-sa. Nu i-a răspuns. L-a sunat un medic de la spitalul de urgență ca să-i spună că în mașina soției sale a intrat un camion și aceasta a fost dusă în sala de operații.
Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.
