Dumitru CRUDU // Ăla nu-i om, ăla e un cerșetor

Căruciorul cu roți a rămas gol, iar hodorogul cu barbă albă și murdară înșirat în fața lui, în mijlocul aleii aglomerate, încondeiată de două șiruri de tarabe cu legume și fructe, asaltate de oameni. Eu tocmai mi-am cumpărat o varză  de la tarabă din spatele lui, când l-am văzut încovrigat pe trotuarul rece. Cu o jumătate de oră în urmă, stătea în fotoliul său ambulant, cu mâna întinsă înaintea sa, iar acum stătea lungit pe pavajul neprimitor, cu ochii închiși.

- A murit, a murit, striga un bărbat cu ochelari.

M-am apropiat de el și nu de bătrânul cerșetor, pe care-l știam de ani de zile. Cerșea doar atunci când se ținea piața la noi în cartier. Adică o dată la două săptămâni. Încolo, probabil cerșea în altă parte. De câteva ori am venit înainte să se deschidă târgul, trimis de nevastă-mea, după ouă de case, care dispăreau cât ai bate dintr-un picior și l-am văzut cum era adus de un tip cu umeri de fier. M-am gândit că ăla îl scotea la cerșit. L-a dat jos din mașină, după ce mai întâi i-a instalat scaunul cu roți în capătul aleii. Apoi l-a cărat și pe el în brațe și l-a pus în fotoliul jerpelit. Alături i-a pus și cutia milei pe un scăunel pentru copii. Bătrânul nu trebuia decât să clipească și să stea cu mâna întinsă. Cu părul zburlit, într-o rasă soioasă de călugăr, totul la el îți trezea milă. Mamele își trimiteau copiii ca să-i arunce câteva monede în cutia milei. Bărbatul cu umeri de fier se făcu nevăzut de îndată cum l-a lăsat în căruciorul ăla din pânză neagră, murdară.

- Aș vrea să vă rog să chemați salvarea, i-a cerut bărbatul cu ochelari unui tarabagiu de mere și prune.

- Pentru ce?

- Ca să-l ducă la spital pe omul ăla?

- Care om?

- Ăla!

- Ală nu-i om, ăla e un cerșetor.

- Dar cerșetorii nu tot oameni sunt?

- Nu vezi cum pute?

- Ei și ce dacă pute, nu tot om e?

- Îi simt și de aici putoarea.

- O chemați sau nu?

- Da tu de ce nu o chemi?

- Eu nu am mobil. Mi l-am uitat acasă.

- Eu nu am bani în cont.

Bărbatul cu ochelari se apropie de un alt tarabagiu, propunându-i același lucru. L-a refuzat și acesta. Atunci m-am apropiat eu de o vânzătoare de pâine de casă și i-am zis să cheme salvarea.

- Dar ce s-a întâmplat?

- A murit bătrânul ăla, i-a explicat bărbatul cu ochelari.

- Nu a murit, uite clipește din ochi.

- Dar a căzut din cărucior și s-a lovit zdravăn la cap.

- O chem, mi-a spus brutăreasa și a format 112.

Am așteptat împreună până a venit salvarea și l-a luat pe bătrânul cerșetor. Doar căruciorul a rămas, gol, în capătul aleii de tarabe. Iar alături de el, scăunelul ăla pentru copii și cutia milei, răsturnată pe trotuar. Mi-am imaginat cum seara va veni cu mașina sa de culoarea nisipului bărbatul ăla cu umeri de fier după acest bătrân cerșetor și nu-l va găsi, va găsi gol doar căruciorul ăsta jerpelit, cu rotile vechi alături scăunelul pentru copii și răsturnată pe asfalt cutia milei. Oare le va atrânge la el? Dar pe bătrânul cerșetor îl va căuta pe la spitalele din oraș?

‍