Dorin Recean și Igor Grosu, mesaj de felicitare, cu prilejul Crăciunului: Să fim mai buni și să ne sprijinim unii pe alții
Într-un mesaj publicat pe rețele sociale, speakerul a îndemnat moldovenii să prețuiască aceste momente unice, alături de familie și prietenii, și să-și deschidă larg inimile pentru bunătate.
„Dragi moldoveni, vă doresc să ne bucurăm de magia Crăciunului și de timpul petrecut alături de cei dragi, oriunde am fi, în casele noastre alături de copii sau peste hotare. Adunați în familie, alături de prieteni, să prețuim aceste momente unice, să ne deschidem larg inimile pentru bunătate, pentru cetele de colindători și cu dragoste și recunoștință să ne bucurăm de sărbătoarea Nașterii Domnului. Crăciun fericit!”, a menționat Igor Grosu.
Premierul Dorin Recean a scris că le dorește cetățenilor un Crăciun fericit, plin de liniște, alături de cei dragi.
„Vă doresc un Crăciun fericit, plin de liniște alături de cei dragi. Să fim mai buni și să ne sprijinim unii pe alții. Crăciun fericit!”, a scris șeful Executivului.
Amintim că creștinii ortodocși marchează astăzi, 25 decembrie, Crăciunul pe stil nou.