Cine este Abu Mohammad al-Julani, liderul rebelilor sirieni care au răsturnat regimului Assad

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Внешние
Rebelii sirieni au anunțat, duminică, că au eliberat Damascul și au răsturnat regimul Bashar al Assad. Ofensiva a fost condusă de Abu Mohammed al-Julani, liderul Hayat Tahrir al-Sham (HTS), un grup care a devenit cea mai puternică forță armată de opoziție din Siria.
8.12.2024 16:02
8.12.2024 16:02
Deschide md
Внешние

În ultimele săptămâni, Abu Mohammad al-Julani a devenit imaginea publică a ofensivei de amploare condusă de rebelii din Siria împotriva regimului lui Bashar al-Assad, potrivit Al-Jazeera. Duminică dimineață, rebelii sirieni au transmis, printr-un mesaj televizat, că „Damascul este acum eliberat de Assad”, transmite HotNews.

Abu Mohammed al-Julani, fondatorul grupării militante islamiste HTS, a încercat aproape 10 ani să se disocieze de alte forțe armate și de concentrarea lor asupra operațiunilor transnaționale. În schimb, el s-a concentrat pe crearea unei „republici islamice” în Siria, noteză aceeași sursă.

Al-Julani și grupul său se poziționează din 2016 ca îngrijitori credibili ai unei Sirii eliberate de al-Assad, care a reprimat brutal o revoltă populară în timpul Primăverii Arabe din 2011, ducând la un război civil care a continuat de atunci.

Potrivit Al-Jazeera, HTS a condus guvernoratul Idlib prin intermediul Guvernului Sirian de Salvare, pe care l-a înființat în 2017 pentru a furniza servicii civile, educație, asistență medicală, un sistem judiciar și infrastructură, precum și pentru a gestiona finanțele și distribuirea ajutoarelor.

Însă, potrivit activiștilor, rapoartelor de știri și monitorilor locali, HTS conduce cu o mână grea și nu tolerează disidența. Organizația jurnalistică independentă Syria Direct a raportat că gruparea se află în spatele disparițiilor de activiști și a tras cu muniție reală asupra protestatarilor care acuză HTS de refuzarea serviciilor comunităților care i se opun.

Cine este Abu Mohammad al-Julani

Mohammad al-Julani, al cărui nume este, de fapt, Ahmed Hussein al-Sharaa, s-a născut în 1982 în Riyadh, Arabia Saudită. În 1989, el s-a întors alături de familia sa în Siria și s-a stabilit în Damasc.

Despre perioada petrecută în Damasc înainte de mutarea sa în Irak, în 2003, se știu puține. El s-a alăturat al-Qaeda în Irak, ca parte a rezistenței la invazia Statelor Unite în același an.

În 2006, Al-Julani a fost arestat de forțele americane în Irak și deținut timp de cinci ani. Ulterior, el a fost însărcinat ulterior cu înființarea filialei al-Qaeda în Siria, Frontul al-Nusra, care și-a sporit influența în zonele controlate de opoziție, în special în Idlib.

Al-Julani s-a coordonat în acei primii ani cu Abu Bakr al-Baghdadi, șeful „Statului Islamic în Irak” al al-Qaida, care a devenit ulterior ISIL (ISIS). În aprilie 2013, al-Baghdadi a anunțat brusc că grupul său rupe legăturile cu al-Qaeda și se va extinde în Siria, înghițind de fapt Frontul al-Nusra într-un nou grup numit ISIL.

În timpul primului său interviu televizat din 2014, el a declarat pentru Al Jazeera că Siria ar trebui să fie condusă în conformitate cu interpretarea „legii islamice” a grupului său, iar minoritățile țării, cum ar fi creștinii și alawi, nu ar fi acceptate.

În anii următori, al-Julani a părut să se distanțeze de proiectul al-Qaeda de a institui un „califat global” în toate țările cu majoritate musulmană, părând să se concentreze în schimb pe construirea grupului său în interiorul granițelor Siriei.

Potrivit analiștilor, divizarea a părut a fi o încercare de a sublinia ambițiile naționale ale grupului său, spre deosebire de cele transnaționale, în fața grupurilor din Idlib.

Apoi, în iulie 2016, Alep a căzut în mâinile regimului, iar grupurile armate de acolo au început să se îndrepte spre Idlib, care era încă controlată de opoziție. Cam în aceeași perioadă, al-Julani a anunțat că grupul său s-a transformat în Jabhat Fateh al-Sham. La începutul anului 2017, mii de luptători care fugeau din Alep s-au revărsat în Idlib, iar al-Julani a anunțat fuzionarea mai multor grupuri cu al său pentru a forma HTS.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Самые открытые
Подпишитесь на
Deschide.md