Bazinul USM din spatele Guvernului intră în renovare capitală


Lucrările sunt finanțate de Ministerul Educației și Cercetării cu aproximativ 10 milioane de lei, bani alocați din fondurile destinate modernizării instituțiilor publice de învățământ superior, transmite IPN.
Proiectul prevede reabilitarea completă a bazinului, prin modernizarea sistemului de filtrare a apei, reparația iluminatului, a rețelelor de apeduct și canalizare, dar și reamenajarea teritoriului adiacent. De asemenea, vor fi renovate încăperile auxiliare, vestiarele și sistemele de încălzire și electricitate.
„Asistăm la reparații care erau demult așteptate. Studenții Universității vor beneficia de condiții moderne, aliniate cu standardele de bună guvernanță”, a declarat secretarul de stat al Ministerului Educației, Sergiu Gurin.
După finalizarea lucrărilor, bazinul va oferi condiții îmbunătățite pentru studenți și toți cei care îl frecventează.

