Atenție! Mesaje false, ce provoacă panică, despre pretinși angajați ai MAI. Poliția vine cu precizări
Cu referire la acest mesaj, Poliția Națională a îndemnat populația la calm și a anunțat că asemenea cazuri deocamdată nu au fost înregistrate.
„Precizăm că în țară nu a fost înregistrat nici un caz de acest gen, iar poliția nu a fost sesizată de nici un cetățean care ar fi fost vizitat de o asemenea persoană.
Calificăm aceste mesaje drept menite să provoace panică în rândul cetățenilor și solicităm evitarea răspândirii informațiilor eronate”, se menționează în apelul oamenilor legii.
De asemenea, cei de la Poliție informează că, de fiecare dată, poliția comunică public despre orice fenomen periculos pentru societate, cum a fost și în cazul escrocheriei cu „ruda implicată în accident”, anume pentru a calma și informa corect cetățenii.
În context, cetățenii care dețin informații utile poliției sunt rugați să le comunice oricărui polițist sau la numărul unic 112.
Vă arătăm mai jos un exemplu de mesaj fals, răspândit pe grupuri și pe rețelele de socializare