Aprobat de Guvern! 50 milioane de lei, alocați pentru Programul Național „Acces la cultură”


Potrivit autorilor acestui Program, scopul este de a promova diversitatea culturală, încurajarea participării cetățenilor la viața culturală și integrarea valorilor culturale naționale în spațiul european.
„Pentru anul 2025, programul beneficiază de un buget de 50 milioane de lei, fonduri care vor sprijini dezvoltarea culturii la nivel local, în special în regiunile rurale și în comunitățile cu acces redus la activități culturale. Accentul va fi pus pe apropierea culturii de oameni, prin proiecte culturale relevante și accesibile, desfășurate direct în teritoriu”, se menționează în nota de informare a proiectului.
„Prin acest program, cultura ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie de ea – în comunități. Ne propunem să apropiem oamenii de tradiții, patrimoniu și valorile noastre culturale, într-un proces firesc de europenizare”, a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.
Implementarea Programului va include elaborarea unui Ghid pentru aplicanți, instituirea unui Consiliu coordonator, stabilirea unui calendar clar al activităților, precum și lansarea proiectelor culturale începând cu luna mai.
Un element esențial al programului este mobilitatea culturală – sprijinirea circulației inițiativelor și proiectelor între regiuni, dar și crearea de punți între cultura locală și spațiul internațional.

