A violat un copil și a încercat să fugă din R. Moldova. Un bărbat, reținut de autoritățile române


Potrivit Poliției de Frontieră din România, cazul s-a produs noaptea trecută, în jurul orei 04.20, în PTF Albiţa. Bărbatul de 63 de ani intenționa să părăsească R. Moldova și s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control.
La controlul de frontieră, oamenii legii din România au constatat că pe numele bărbatului era o semnalare Interpol, acesta fiind căutat de autoritățile din R. Moldova pentru executarea unei pedepse de libertate de 12 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol asupra unui minor. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care, a fost descoperită asupra bărbatului, ascunsă, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române. În cadrul verificărilor, polițiștii români de frontieră au stabilit că documentul în cauză este fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul prin intermediul unui concetățean, contra sumei de 400 de lei moldovenești, cu intenția de a-l folosi în statele din vestul Europei, pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă.
În baza Acordului de Readmisie, bărbatul a fost predat autorităţilor de frontieră din Republica Moldova în vederea luării măsurilor legale care se impun.

