Zelenski, despre acordul cu SUA: fără garanții de securitate. Succesul depinde de Trump. Vizita la Casa Albă este pusă la îndoială

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Ucraina a confirmat miercuri că a ajuns la un acord „preliminar” pentru a transfera veniturile din exploatarea resurselor sale minerale către Statele Unite, însă preconizata vizită la Washington, vineri, a preşedintelui Volodimir Zelenski nu este chiar aşa de sigură, potrivit unui oficial de la Casa Albă, relatează The Guardian.
26.2.2025 18:41
26.2.2025 18:41
Deschide md
Externe

Un oficial al Casei Albe a pus la îndoială preconizata vizită a lui Volodimir Zelenski la Washington, prevăzută pentru vineri, după ce liderul ucrainean a spus că succesul acordului depinde de Donald Trump. Zelenski a declarat că este esenţial să existe o garanţie de securitate din partea SUA, scrie Digi24.ro.

Vorbind pentru BBC, el a adăugat: „Dacă nu obţinem garanţii de securitate, nu vom avea o încetare a focului, nimic nu va funcţiona, nimic”, scrie News.ro. „Dacă liderul ucrainean spune că acordul nu este finalizat, nu văd de ce o invitaţie (la Casa Albă - n.r.) ar avea sens. Există o aşteptare ca venirea sa să recunoască o poziţie finală, iar el nu se află într-o poziţie finală, după propriile sale cuvinte, în această nouă formulare”, a declarat pentru Reuters, vorbind sub acoperirea anonimatului, un oficial de la Casa Albă, potrivit The Guardian.

Trump a declarat marţi reporterilor că Zelenski doreşte să vină vineri la Washington pentru a semna o „afacere foarte mare”. Acordul este esenţial pentru încercările Ucrainei de a-şi asigura un sprijin puternic din partea preşedintelui american Donald Trump, în încercarea sa de a pune capăt rapid războiului Rusiei în Ucraina, discuţiile ruso-americane - care au exclus până acum Kievul - urmând să continue joi.

Trump a prezentat acordul în domeniul mineralelor ca pe o rambursare a miliardelor de dolari acordate ca ajutor Kievului în timpul războiului.

Zelenski a cerut garanţii de securitate în schimbul drepturilor din exploatarea mineralor, dar nu este clar dacă aceste cereri au avut succes, notează Reuters. „Acest acord face parte din acordurile noastre mai ample cu Statele Unite. Acest acord ar putea face parte din viitoarele garanţii de securitate. Un acord este un acord, dar trebuie să înţelegem viziunea mai largă”, a declarat Zelenski miercuri, într-o conferinţă de presă.

„Acest acord ar putea fi un mare succes sau ar putea trece discret. Iar marele succes depinde de discuţia noastră cu preşedintele Trump”, a adăugat Zelenski. Preşedintele ucrainean a declarat că speră să călătorească vineri la Washington pentru a discuta cu Donald Trump despre acordul privind resursele naturale, dar şi despre ajutorul viitor.

„Mi-aş dori foarte mult să avem această vizită”, a declarat Zelenski reporterilor la Kiev, precizând că data provizorie pentru vizita la Washington este vineri, notează The Guardian, care citează AFP. „Principalul lucru pentru mine este că noi nu suntem datornici. Nu există (menţionată) nicio datorie de 500 de miliarde de dolari în acord, nici de 350 de miliarde de dolari, nici de 100 de miliarde de dolari, deoarece acest lucru ar fi nedrept”, a punctat Zelenski, conform Reuters, în cadrul unui briefing de presă pe tema acordului.

El a mai declarat reporterilor că doreşte să discute cu Donald Trump posibilitatea de a utiliza activele îngheţate ale Rusiei pentru dezvoltarea resurselor miniere, achiziţionarea de arme şi reconstrucţie.

Un acord preliminar

La rândul său, prim-ministrul ucrainean Denis Şmîhal a declarat miercuri că Washingtonul se va angaja să sprijine eforturile Kievului de a obţine garanţii de securitate în cadrul acordului finalizat, însă americanii nu au oferit propriile lor promisiuni de securitate. Şmîhal a declarat că guvernul ucrainean va aproba formularea convenită pentru acord mai târziu în cursul zilei de miercuri, astfel încât acesta să poată fi semnat. El a descris însă textul ca fiind un acord „preliminar”.

„După ce preşedintele ucrainean şi preşedintele american vor conveni asupra garanţiilor de securitate, vor conveni asupra modului în care vom lega acest acord preliminar de garanţiile de securitate ale Statelor Unite pentru ţara noastră, în prezenţa (ambilor) preşedinţi, un reprezentant al guvernului ucrainean va semna acest acord preliminar”, a precizat el, citat de Reuters.

O copie a acordului preliminar, văzută de Reuters şi datată 25 februarie, spune: „Guvernul Statelor Unite ale Americii sprijină eforturile Ucrainei de a obţine garanţiile de securitate necesare pentru stabilirea unei păci durabile”.

Şmîhal, care a prezentat acordul în cadrul unor comentarii televizate, a declarat că Kievul va contribui cu 50% din „toate veniturile obţinute în urma viitoarei monetizări a tuturor activelor relevante din resurse naturale deţinute de stat şi a infrastructurii relevante”.

Aceste încasări vor intra într-un fond aflat sub controlul comun al Statelor Unite şi al Ucrainei, a arătat el, adăugând că nicio decizie privind administrarea fondului nu va putea fi luată fără acordul Kievului. „Zăcămintele, instalaţiile, licenţele şi chiriile deja existente nu fac obiectul discuţiilor la crearea acestui fond”, a mai precizat el.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md