Votat! Alexei Taran, noul director general al ANRE


Potrivit unui comunicat al Parlamentului, acesta va fi director general până la expirarea mandatului său de director al Consiliului de administrație al ANRE.
Alexei Taran face parte din Consiliul de administrație al ANRE din martie 2022. Acesta a absolvit Academia de Studii Economice din București și are o vastă experiență de muncă în domeniul privat, activând inclusiv în companii atât din Republica Moldova, cât și din România.
Candidatura lui Alexei Taran pentru funcția de director general al ANRE a fost propusă după ce mandatul lui Veaceslav Untila a expirat.
Potrivit legislației, Consiliul de administrație al ANRE este condus din cinci directori, care sunt selectați prin concurs și numiți în funcție de Parlament. Totodată, la propunerea președintelui Parlamentului, se învestește în funcția de director general unul dintre directorii Consiliului, luând în considerare experiența în sectoarele reglementate de ANRE, precum și în funcția de conducere.

