Vitalie Vovc // Vara în care am văzut stele verzi
De la începutul invaziei masive a Ucrainei de către hoardele putleriste au trecut 927 de zile. Nu vă voi obosi cu descrieri ale acțiunilor militare, pe care bănuiesc că le cunoașteți, altfel nu ați fi cititori ai acestor rânduri. Nu vă voi aminti nici de necontenitele crime ale putleriștilor, una mai oribilă decât alta... Pe toate astea le cunoașteți, iar dacă nu le cunoașteți... Ce mai contează? Unicul lucru pe care aș dori să-l menționez e că lucrurile evoluează exact conform predicțiilor analiștilor serioși militari, care încă la începutul verii prevedeau o revenire spre echilibru abia în septembrie. Ce mare s-a dovedit totuși prețul celor șase luni de tergiversare în livrările militare!... Și cât de mult costă ezitările de astăzi! Chiar în ziua în care vă scriu, are loc o adunare a grupului Ramstein la care participă și Zelensky.
Nu pot să știu dacă v-au lipsit editorialele de sâmbătă. Vanitatea autorului mă împinge să cred că mi-ați dus dorul, dar nu prea am văzut lume îngrijorată de absența îndelungată a textelor (poate în afara redacției, dar asta e datoria lor profesională). La drept vorbind, cât timp am fost în Republica Moldova nu prea am văzut lume îngrijorată la modul general, iar acest lucru m-a îngrijorat cu adevărat.
De fapt, textul de astăzi nu va fi atât despre evenimentele săptămânii care s-a scurs, cât despre impresiile (foarte subiective, evident) pe care le-am acumulat pe parcursul lunii august, petrecute în Republica Moldova. Ceea ce vă spun mai jos poate fi considerat extrem de dur, dar... vedeți mai sus: războiul durează de 927 de zile...
NO MAN’S LAND O pot afirma astăzi cu o certidudine cvazi cristalizată: Republica Moldova a dezertat (nu vreau să spun „a pierdut” - căci nu poți pierde o luptă în care nici nu prea te-ai angajat (cu bemolurile de rigoare))- câmpul de luptă al războiului informațional. După o lună de zile petrecute în „RîMî” mă pot declara expert atitrat în „bule informaționale”. Îmi este suficient să discut cinci minute cu o persoană ca să înțeleg exact cărei bule informaționale aparține. Nu e nici barem o chestie din punct de vedere, ci mult mai rudimentar: e o chestie de lexic, de paradigme discursive, de turnuri frazeologice... Și niciuna din aceste „bule” nu este fabricată în Republica Moldova. RM, cu toate resursele ei mediatice (să mă ierte
breasla jurnalistică), a rămas totalmente în afara acestei bătălii. Mass-media de la noi nu contează decât foarte puțin, și doar în măsura în care participă, la rândul lor, la o bulă sau alta. Aceste bule, nu vorbim aici despre o realitate specifică Republicii Moldova, dar care devine extrem de evidentă anume la noi, nu sunt interpenetrabile. Ori poate acesta este adevăratul sens al noțiunii „neutralitate”?
CRISTALIZAREA PUTINISMULUI. Absența sau timiditatea autorităților în domeniul „războiului informațional” are consecințe reale: partida putinistă a devenit extrem de agresivă, iar convingerile lor devin ireconciliabile, fluxul propagandistic alimentându-le continuu spiritul cu ură și determinare. Dacă acum 2-3 ani până și cei mai inculți rusofoni încercau să simuleze un fel de politețe atunci când cineva li se adresa în română, astăzi ei au redevenit agresivi și obraznici ca în îndepărtații ani ’90 ai secolului trecut... E o experiență personală. Nu mă veți convinge de contrariu.
ŞI TOTUŞI – LIMBA ROMÂNĂ! Când eram eu copil și adolescent, chiar și acum 10-15 ani, copiii jucau fotbal rusește. Toată comunicarea în timpul jocului era în rusă folosind termeni și jargon rusesc. Îmi place enorm să privesc cum joacă fotbal copiii: poate chiar mai mult decât un adevărat meci între profesioniști. Am remarcat astă vară un lucru, poate pentru prima dată: copiii joacă fotbal în română! Chiar și la Bălți. Fapt îmbucurător, dar care, automat, confirmă afirmațiile precedente: nu „naționalitatea”, nu limba vorbită e chieia problemelor, ci bulele propagandistice.
REPUBLICA MOLDOVA – ȚARĂ PROSPERĂ? Cât am stat în RM, nici pentru o clipă nu am avut impresia că mă aflam în „cea mai săracă țară din Europa”. Dimpotrivă, am realizat că, an după an, am impresia că nivelul bunăstării generale se mărește. În pofida oricăror afirmații propagandistice, efectele guvernărilor pro-europene se fac simțite. Pe acest fundal discursul pro-kremlinist pare și mai absurd. În realitate lucrurile sunt simple de tot: de fiecare dată când RM a rupt o parte din „cordonul ombilical” cu Rusia, populația țării a trăit mai bine. Concluzia e simplă: vreți bunăstare și viață mai bună? Eliminați orice legătură posibilă cu Rusia, indiferent de natura ei!
CEL MAI DISGRAȚIOS AEROPORT Am venit în RM pe la Iași și am pierdut mai bine de trei ore în vamă (despre faptul că cetățenii ar câștiga enorm dacă această frontieră nu ar exista v-am mai scris și anul trecut), dar am plecat pe la Chișinău. Nu țin minte să fi văzut AIC atât de aglomerat vreodată. De când nu există zboruri directe spre Rusia din majoritatea țărilor civilizate, tărișoare precum RM sunt folosite în calitate de hub de tranzit... Această practică trebuie cumva stopată. E și o chestie de securitate națională, la urma urmelor. M-am prins la ideea că niciodată nu am văzut o concentrație de prost gust la m² mai importantă decât în ziua zborului de la AIC... Afirmația respectivă e la limita decenței și politic-corectitudinei, dar nu puteam s-o omit. Și această senzație nu a dispărut decât atunci când am urcat la bordul avionului ce urma să decoleze spre Paris. Totuși, ce lumi diferite!...
ZIUA ÎN CARE AM ÎNGHEȚAT În acea dimineață am mers cu copiii la pescuit, pe malul Nistrului. Era abia trecut de zorii zilei. O liniște copleșitoare și mirifică încât aveai impresia că auzi cum se scarpină băboii (așa li se spune govizilor la Soroca) de piatra pe care stăteam cocoțați. Și la un moment dat am auzit alarma aeriană de pe celălalt mal... În liniștea dimineții am auzit-o cât se poate de deslușit. Cel mai probabil se auzea de pe undeva de pe la Yampol... Mi-a înghețat sângele în vene și a trebuit să le explic și copiilor ce se întâmplă. Iar undeva oamenii trăiesc continuu sub bombe...
