„Un spectacol care îngrozeşte lumea”. Ce spun ziarele britanice despre întâlnirea lui Trump şi Vance cu Zelenski


The Guardian deschide cu un citat de la Donald Trump: „Vă jucaţi cu focul şi riscaţi al Treilea Război Mondial”, caracterizând întâlnirea dintre preşedinţii SUA şi Ucrainei drept „dezastruoasă”. Într-o relatare separată despre această dispută, David Smith a scris că „Trump a prezidat vineri unul dintre cele mai mari dezastre diplomatice din istoria modernă”.
The Daily Mail a numit întâlnirea „Un spectacol care îngrozeşte lumea” şi a scris că, în timpul „disputei aprinse din Biroul Oval”, „un Trump furios l-a umilit pe Zelenski în direct la televizor”.

The Daily Mirror a ales ca titlu de primă pagină „Şoc şi Război”, cu subtitluri care spun: „Trump şochează lumea cu un discurs odios la adresa lui Zelenski” şi „Eroul Ucrainei, forţat să plece acasă fără un acord.”
The Daily Telegraph a rezumat abordarea lui Trump şi Vance faţă de preşedintele Ucrainei pe prima pagină: „Faceţi un acord sau noi ieşim”. Ziarul a scris că, în timpul unei „dispute aprinse” la Casa Albă, Trump i-a spus lui Zelenski: „Întoarce-te când eşti pregătit pentru pace”.
Financial Times a titrat: „Discuţiile lui Zelenski la Casa Albă eşuează într-o explozie de animozităţi”, menţionând că acordul privind mineralele propus de Trump a rămas nesemnat.
The Times a caracterizat seara drept un „Colaps în Biroul Oval” şi a subliniat, de asemenea, comentariul lui Trump potrivit căruia Zelenski „riscă al Treilea Război Mondial”. Pe prima pagină au fost publicate patru fotografii de la întâlnire: primele trei îi arată pe cei doi preşedinţi certându-se, iar ultima îi surprinde pe Trump şi Zelenski uitându-se în direcţii opuse.

The Express a titrat: „Disputa lasă negocierile de pace ale lui Trump în criză”. Articolul principal începe cu: „Speranţele pentru un acord de pace în Ucraina au fost spulberate”.
The Sun a titrat „Eroul Ucrainei, prins în ambuscadă” deasupra titlului principal, reprezentând un joc de cuvinte„Fight House”, alături de o fotografie în care Trump cu degetul ridicat către Zelenski.
The Independent a scris „Zelenski prins în ambuscadă de Trump”, caracterizând întâlnirea drept un „summit dezastruos de coleric”.

