Un fost polițist din Drochia, condamnat la un an de închisoare pentru trafic de influență
Potrivit Procuraturii Anticorupție, fostul polițist a pretins și a primit 35.000 de lei într-un caz și 2.000 de euro în altul, promițând să influențeze judecătorii și organele de urmărire penală pentru a obține decizii favorabile în dosare privind conducerea în stare de ebrietate. Cu toate acestea, denunțătorii au fost condamnați la pedepse penale inclusiv cu anularea dreptului de a conduce mijloacele de transport.
Ca urmare, instanța l-a condamnat pe fostul polițist la un an de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis. De asemenea, acesta a fost privat de dreptul de a activa în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru o perioadă de trei ani.
Totodată, instanța a dispus confiscarea a 35.000 de lei și 2.000 de euro, precum și menținerea sechestrului pe jumătate din casa de locuit și terenul aferent gospodăriei, evaluate la 101.000 lei.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.