Ucraina a lovit o rafinărie din oraşul rus Saratov
Sursa a declarat pentru Reuters că rafinăria a fost lovită, dar este aproape nevătămată.
„A fost efectuată o inspecţie - din fericire, nu au existat incendii, victime sau daune critice”, a declarat sursa, adăugând că operaţiunile de rafinare nu vor fi afectate. O înregistrare video publicată pe reţelele sociale părea să arate că instalaţiile cheie de la faţa locului erau intacte.
O sursă din serviciile de informaţii ucrainene a declarat pentru Reuters că atacul a provocat pagube, dar nu a detaliat natura şi amploarea acestora. Sursa a declarat că operaţiunea a fost condusă de agenţia de informaţii militare a Ucrainei (GUR).
Ucraina a ţintit frecvent rafinăriile ruseşti în cursul războiului, reuşind uneori să distrugă o parte semnificativă a capacităţii din domeniu.
Guvernatorul regiunii Saratov, Roman Busargin, a declarat că resturi dintr-o dronă distrusă au căzut într-o zonă industrială a oraşului, dar nimeni nu pare să fi fost rănit.
Rafinăria din Saratov a procesat 115.400 de barili pe zi în primele nouă luni ale anului 2024 faţă de 101.200 în 2023. Uzina produce carburanţi pentru motoare, motorină de vid, păcură şi bitum.
O bază aeriană importantă care adăposteşte bombardiere strategice cu rază lungă de acţiune se află, de asemenea, la mai puţin de 16 km de Saratov şi a fost vizată de Ucraina în alte ocazii.