Turcia: 33 morți în urma consumului de băuturi alcoolice contrafăcute la Istanbul
Un bilanț anterior raportase miercuri 23 de decese cu începere de luni în orașul turc de pe malul Bosforului, scrie Agerpres.
Băuturile contrafăcute cu metanol, un alcool industrial diferit de etanolul folosit în băuturile alcoolice, sunt suspectate a fi cauza deceselor.
Patru persoane suspectate că au vândut alcool contrafăcut au fost arestate pentru 'ucidere din culpă', a precizat joi seară guvernoratul Istanbulului într-un comunicat.
De la 1 ianuarie, 29 de tone de alcool contrafăcut au fost confiscate la Istanbul și 64 de puncte în care erau comercializate băuturi contrafăcute sau de contrabandă au rămas fără licență, a adăugat guvernoratul.
Proprietarii magazinelor specializate acuză guvernul că este indirect responsabil pentru valul de decese din cauza taxelor mari pe alcool, despre care spun că încurajează producția ilegală.
În 2024, 110 persoane s-au îmbolnăvit după ce au consumat băuturi alcoolice contrafăcute în Istanbul, iar 48 dintre acestea au decedat, a declarat guvernoratul Istanbulului pe X.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, un musulman pios acuzat de oponenții săi că intenționează să islamizeze societatea turcă, s-a exprimat în repetate rânduri împotriva consumului de alcool și tutun, notează AFP.