Trimiterile poștale internaționale vor putea fi declarate pe suport de hârtie până la 30 septembrie


Utilizarea declarației vamale poștale pe suport de hârtie, în cazul trimiterilor poștale internaționale, va fi permisă până la 30 septembrie 2025.
Despre acest lucru ne amintește Ministerul Finanțelor și Serviciul Vamal. Potrivit autorităților, la 13 martie, curent, în Monitorul Oficial a fost publicată modificarea Ordinului directorului Serviciului Vamal nr. 559-O/2023 privind procedura de declarare și control vamal a trimeterilor poștale internaționale, prin completarea acestuia cu punctul 51, care prevede o procedură alternativă pentru persoanele fizice.
„Conform noii prevederi, până la 30 septembrie 2025, persoanele fizice vor putea utiliza formularul declarației vamale poștale pe suport de hârtie în cazurile stabilite la punctele 23 și 24 din anexa nr. 1 a ordinului, respectând procedura specificată în anexa nr. 3.
Această modificare vine în sprijinul cetățenilor, oferindu-le o alternativă temporară pentru declararea trimiterilor poștale internaționale, în situațiile în care utilizarea sistemelor electronice ar putea fi limitată”, ne informează reprezentanții Ministerului Finanțelor.
Potrivit Serviciului Vamal, mărfurile din trimiterile poștale internaționale cu valoarea de la 150,01 – 1000 de Euro sunt declarate în baza declarației vamale cu set redus de date H6. Aceasta este o declarație vamală electronică și poate fi depusă în Sistemul Informațional Vamal „ASYCUDA World” prin intermediul unui reprezentant (broker vamal sau operator poștal).
„Până la 30 septembrie 2025, ca alternativă la declarația electronică, persoanele fizice pot opta și pentru declarația vamală poștală pe suport de hârtie. În cazul optării pentru declararea trimiterilor poștale internaționale cu utilizarea declarației vamale poștale pe suport de hârtie, declarantul persoană fizică completează declarația vamală poștală conform Ghidului de completare a declarației vamale poștale pe suport de hârtie. Declarația vamală poștală pe suport de hârtie se depune de către declarantul persoană fizică la postul vamal specializat (Post Vamal Chișinău 4, (PVI, Posta) sau la furnizorul de servicii poștale corespunzător”, ne anunță cei de la vamă.
ATENȚIE! Atunci când achiziționați un produs prin intermediul comerțului electronic, în limitele art.220 Cod Vamal, scutirea menționată nu se acordă și veți achita drepturile de import indiferent de valoarea bunului pentru:
a) produse alcoolice;
b) tutun şi produse din tutun;
c) parfumuri şi ape de toaletă;
d) loturi care nu poartă caracter ocazional.
IMPORTANT: În cazul trimiterilor poștale internaționale care depășesc limita neimpozabilă stabilită, dovada prețului plătit pentru bunurile achiziționate este pusă pe seama destinatarului, în baza actelor confirmative eliberate de vânzător.
Potrivit art.221 alin.(1) Cod Vamal sunt scutite de drepturi de import loturile de mărfuri expediate de o persoană fizică dintr-o ţară străină altei persoane fizice aflate pe teritoriul vamal, cu condiţia ca importul acestora să fie fără caracter comercial.
Import fără caracter comercial înseamnă importul ce se referă la expedierile care, cumulativ, îndeplinesc următoarele condiţii:
a) prezintă un caracter ocazional;
b) conţin mărfuri destinate exclusiv uzului personal al destinatarului sau familiei acestuia;
c) conţin mărfuri care, prin natura sau cantitatea lor, nu sunt destinate comercializării;
d) sunt trimise de către expeditor către destinatar fără nicio obligaţie de plată;
e) sunt constituite din mărfuri a căror valoare intrinsecă nu depăşeşte 150 euro/lot marfă, inclusiv mărfurile menţionate la art.223.
Mai multe informații le găsiți pe pagina Serviciului Vamal.

