Trimisul lui Trump pentru Ucraina îşi amână o deplasare la Kiev, până după învestirea noului preşedinte american
Demnitarul, însă, şi-a amânat vizita de informare la Kiev şi în alte capitale europene până după învestirea preşedintelui ales, pe 20 ianuarie, potrivit a patru surse care cunosc detalii despre planificarea călătoriei, relatează News.ro cu referire la Reuters.
Echipa sa stabilea, de asemenea, întâlniri cu oficiali din alte capitale europene, inclusiv Roma şi Paris. Dar călătoria - marcând o primă ocazie când apropiaţi ai lui Trump ar fi mers, după alegerile din 5 noiembrie, să ia contact cu realităţile de la Kiev - a fost amânată, au declarat sursele.
Acum, este de aşteptat ca generalul Kellogg să călătorească în Ucraina după preluarea mandatului de către Trump, deşi nu a fost stabilită vreo dată exactă, au declarat sursele.
Nu a fost imediat clar de ce Kellogg şi-a amânat deplasarea.
Trump a declarat în mod repetat în timpul campaniei electorale că ar putea rezolva războiul din Ucraina în termen de 24 de ore de la preluarea mandatului, dar a făcut puţine progrese în acest sens. Cu toate acestea, încercarea de a reduce rapid conflictul rămâne o prioritate-cheie a viitoarei sale administraţii.
La rândul său, în ultimele zile, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut declaraţii tot mai laudative la adresa lui Trump şi a capacităţii sale de a-l opri pe Vladimir Putin.
Nici Kellogg şi nici un reprezentant al Ambasadei Ucrainei la Washington nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii, precizează Reuters.