Rusia a lovit un spital militar din Harkov


'Spitalul și clădirile rezidențiale din apropiere au fost avariate de o dronă Shahed', a declarat armata ucraineană, adăugând că, 'potrivit primelor rapoarte, sunt victime în rândul militarilor care erau primeau îngrijiri acolo', scrie Agerpres.
Kievul nu dezvăluie de obicei informații despre pierderile sale militare și nu a precizat numărul soldaților răniți.
Armata ucraineană a acuzat Rusia că a comis o 'crimă de război' și 'a încălcat normele dreptului umanitar internațional'.
Aceste acuzații intervin în timp ce administrația președintelui american Donald Trump face presiuni pentru o încheiere rapidă a războiului, organizând discuții indirecte cu oficiali ruși și ucraineni.
Aceste discuții nu au condus deocamdată la niciun avans concret. Ambele părți au acceptat principiul unui armistițiu în Marea Neagră, însă Moscova a pus apoi condiții, în special ridicarea sancțiunilor de către țările occidentale, care nu par susceptibile de a fi acceptate pe termen scurt.

