Rubla a căzut la cel mai redus nivel față de dolar după martie 2022. Rusia spune că e un lucru „foarte, foarte favorabil”

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Economic
Rubla a continuat să scadă, ajungând la cel mai scăzut nivel după martie 2022 atât față de dolar, cât și față de yuan, dar ministrul rus de finanțe a dat de înțeles că guvernul nu se opune slăbirii monedei, pentru că este un avantaj pentru exportatori.
26.11.2024 15:16
26.11.2024 15:16
Deschide md
Economic

Rubla a ajuns la nivelul de 14,5 unități pentru un yuan chinez pentru prima dată după martie 2022, transmite Reuters, citată de HotNews.

Iar la 09:30 GMT (11:30 în România), rubla era în scădere cu 0,8% în raport cu moneda americană, la 104,85 unități pentru un dolar, potrivit datelor LSEG, cel mai redus nivel după martie 2022, prima lună a războiului din Ucraina.

De asemenea, rubla a depășit pragul de 110 unități pentru un euro.

În timpul sesiunii de tranzacționare, rubla a atins chiar și cote mai scăzute de 105,79 față de dolar și 111,07 față de euro.

Moscova consideră că este un lucru „foarte, foarte favorabil”

Într-un rar comentariu oficial cu privire la cursul de schimb, ministrul de finanțe Anton Siluanov a declarat că rubla slabă a Rusiei avantajează companiile exportatoare, compensând impactul negativ al ratei ridicate a dobânzii de referință a băncii centrale.

„Nu spun dacă rata de schimb este bună sau rea. Spun doar că astăzi cursul de schimb este foarte, foarte favorabil pentru exportatori”, a afirmat Siluanov la o conferință financiară de la Moscova.

Declarațiile lui Siluanov reprezintă prima recunoaștere din partea unei înalte personalități guvernamentale a faptului că autoritățile ruse, cel puțin pentru moment, nu au o problemă cu o rublă slabă.

„Lucrul esențial este că rata de schimb este mai importantă pentru exporturi decât rata dobânzii”, a adăugat Siluanov.

Cursul de schimb oficial al rublei, stabilit de banca centrală pe baza datelor extrabursiere, a depășit pentru prima dată după 24 martie pragul de 103, fiind stabilit la 103,79 unități pentru un dolar.

Analiștii au explicat că recentele sancțiuni americane împotriva Gazprombank, principala bancă care deservește sectorul energetic al Rusiei, au perturbat unele plăți pentru exporturile de energie aferente următoarelor luni, contribuind la slăbirea rublei.

Întreruperea fluxului de plăți a creat o penurie de valută străină pe piața internă și a crescut costurile tranzacțiilor internaționale. Unii analiști au prognozat că rubla va ajunge la 110 pentru un dolar american înainte de sfârșitul anului.

Se așteaptă ca moneda rusă să primească puțin sprijin în această săptămână de la vânzările de valută ce vor fi făcute de companiile exportatoare înainte de plata impozitelor.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md