Românul acuzat că a spionat în favoarea Rusiei a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru trădare
Potrivit Agerpres, bărbatul a fost arestat preventiv în luna mai, măsura fiind prelungită ulterior de mai multe ori.
DIICOT susţine că, începând cu anul 2022, Alexandru Pişcan a procedat la supravegherea unor obiective militare româneşti sau aparţinând NATO. Acestea erau amplasate în proximitatea municipiului Tulcea. Bărbatul a colectat informaţii cu caracter militar şi efectua fotografii privind tehnica militară de luptă şi deplasarea personalului în zona de graniţă cu Ucraina, pe care le-a transmis către unii diplomaţi din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.
Potrivit Codului penal, infracţiunea de trădare se pedepseşte cu închisoarea de la 10 - la 20 de ani, însă Alexandru Pişcan a beneficiat de o pedeapsă redusă după ce şi-a recunoscut vinovăţia în timpul procesului.
Conform presei locale din judeţul Prahova, Alexandru Pişcan şi-a anunţat în luna martie intenţia de a candida pentru funcţia de primar al municipiului Ploieşti.