Reprezentantul SUA pentru Ucraina spune că nimeni nu va impune un acord de pace Kievului

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Generalul în retragere Keith Kellogg, emisarul preşedintelui american Donald Trump pentru Ucraina şi Rusia, a declarat luni că nimeni nu va impune un acord de pace Kievului.
17.2.2025 21:53
17.2.2025 21:53
Deschide md
Externe

De asemenea, el a spus că întrebările privind Washingtonul dacă va oferi garanţii pentru orice viitoare forţă europeană de menţinere a păcii vor fi abordate ulterior, relatează News.ro cu referire la Reuters.

Oficiali americani de rang înalt, inclusiv secretarul de stat Marco Rubio - dar nu şi Kellogg - urmează să se întâlnească marţi, la Riad, cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov pentru discuţii axate pe încheierea războiului din Ucraina şi pe relaţiile dintre Rusia şi SUA.

Kellogg, care a spus că îl va vizita pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev în această săptămână, a declarat reporterilor la sediul NATO din Bruxelles că nimeni nu va impune un acord „unui lider ales al unei naţiuni suverane”. El a reiterat, de asemenea, că vorbeşte cu aliaţii europeni, care au făcut presiuni pentru a fi incluşi în negocieri, dar că, în opinia sa, nu este fezabil ca toată lumea să stea la masă.

Oficialii europeni au fost şocaţi de măsurile luate de administraţia Trump în ultimele zile pentru a face curte Rusiei, care a lansat o invazie la scară largă în Ucraina în urmă cu aproape trei ani, ceea ce a declanşat un val de sancţiuni occidentale şi izolarea diplomatică a Moscovei.

Washingtonul a trimis capitalelor europene un chestionar pentru a le întreba cu ce ar putea contribui la garanţiile de securitate pentru Kiev, ceea ce a adus un caracter de urgenţă în discuţiile dintre aliaţii europeni cu privire la modul de a răspunde la schimbarea politicii americane. Liderii Franţei, Marii Britanii, Germaniei, Danemarcei, Poloniei, Italiei, Spaniei şi Olandei, precum şi înalţi oficiali ai NATO şi ai Uniunii Europene au avut luni o reuniune de urgenţă la Paris.

Marea Britanie, Suedia şi Germania au declarat că sunt deschise la trimiterea de forţe de menţinere a păcii în Ucraina, cu condiţia unui mandat clar şi acceptabil. Mulţi oficiali au subliniat că ar lua în considerare trimiterea de trupe în Ucraina numai dacă SUA vor oferi o garanţie de securitate. Întrebat dacă SUA ar face acest lucru, Kellogg a spus: „Am fost cu preşedintele Trump, iar politica a fost întotdeauna: Nu iei nicio opţiune de pe masă”.

„Înainte ca orice tip de discuţie şi garanţii de securitate să fie finalizate, bineînţeles că aceste discuţii vor avea loc”, a declarat Kellogg. „Răspunsurile la aceste întrebări vor fi determinate pe măsură ce ajungi la procesul final”, a punctat el.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md