Problema salarizării profesorilor din Chișinău // Fracțiunea PAS cere convocarea ședinței extraordinare a CMC
În această situație, fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) solicită convocarea ședinței extraordinare a CMC - pentru 26 noiembrie, ora 10:00. Cei din PAS spun că primarul general Ion Ceban a creat panică nejustificată în rândul profesorilor.
„Este revoltător modul în care primarul manipulează și se joacă cu subiecte esențiale precum salariile profesorilor. Este responsabilitatea și obligația Primăriei să redistribuie economiile bugetare, în valoare de 164 de milioane de lei, pentru a asigura plata salariilor”, a declarat Zinaida Popa, președinta fracțiunii PAS din CMC.
Fracțiunea PAS subliniază că Primăria Chișinău are suficiente resurse financiare necheltuite la articolele bugetare pentru utilități, iar transferurile cu destinație specială din bugetul de stat, care finanțează peste 85% din cheltuielile din domeniul educației, sunt suficiente. În loc să rezolve problema, primarul alege să direcționeze aceste fonduri către alte priorități, cum ar fi iluminatul festiv și concertele de Anul Nou.
În cadrul ședinței, fracțiunea PAS va solicita:
Audierea viceprimarului de ramură, Angela Cutasevici, și a șefei Direcției Finanțe, Olesea Pșenițschi, cu privire la executarea bugetului din domeniul educației până la ziua de azi pentru fiecare instituție de învățământ separat și pentru fiecare articol de cheltuieli: salarizare, facturi, utilități, alimentație.
De asemenea, ei cer prezentarea proiectului de decizie cu privire la rectificarea bugetului pentru a suplini articolele de salarizare a profesorilor din contul economiilor altor articole.
„Profesorii trebuie să fie o prioritate absolută, cerem primarului Ion Ceban să-și asume responsabilitatea pentru achitarea salariilor înainte de sărbători și să nu facă politică pe loc drept”, se menționează în declarația celor de la PAS.