Președintele Israelului o felicită pe Maia Sandu și o invită în vizită
Isaac Herzog a menționat că Republica Moldova și Israelul sunt aliați naturali, ancorați într-o credință puternică și fără compromis în importanța valorilor democratice și drepturile omului. „Aș vrea să folosesc acest prilej pentru a vă mulțumi din nou pentru suportul ferm și solidaritatea cu Israelul în perioada acestui capitol dificil al istoriei națiunii noastre”, a notat președintele Israelului, citat într-un comunicat de presă al Ambasadei Republicii Moldova în Israel.
Oficialul spune că își dorește să conlucreze pentru intensificarea relațiilor bilaterale dintre state. „Împreună putem să explorăm noi oportunități de colaborare care vor aduce beneficii popoarelor noastre”, a mai spus Isaac Herzog.
În context, președintele Herzog și-a reiterat invitația către președinta Sandu să efectueze o vizită de stat în Israel într-o perioadă convenientă. „Ar fi un adevărat privilegiu să Vă găzduiesc și sunt sigur că vizita Dumneavoastră va duce la un set concret de pași, care vor contribui la promovarea relațiilor dintre națiunile noastre”, mai menționează el.