Percheziții la Primăria Orhei! Un viceprimar, suspectat de finanțarea ilegală a campaniei electorale a bașcanului lui Șor


Potrivit autorităților, persoana responsabilă de activitatea financiară a concurentului electoral, în prezent viceprimar al mun. Orhei, ar fi elaborat mai multe formulare, în care a introdus date false privind donațiile în numerar făcute de persoane fizice pentru concurentul electoral, pe care le-a semnat și le-a prezentat la o instituție financiară din R.Moldova, dar și la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei ca fiind autentice, în calitate de documente ce confirmă sursa de proveniență a banilor.
În aceste circumstanțe, contul bancar al concurentului electoral a fost suplinit cu mijloace financiare din surse interzise de lege în sumă de 370 de mii de lei, care ulterior au fost utilizate pentru achiziționarea unor bunuri, precum și pentru achitarea unor taxe și servicii aferente campaniei electorale.
La moment, acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare, urmând ca persoana să fie audiată în calitate de bănuit.

