PAS își retrage sprijinul politic pentru consilierii din Rezina. Reacția aleșilor locali
Consilierii raionale excluși din PAS sunt Sergiu Bagrin, Veaceslav Curecheru, Ghenadie Josanu, Aliona Cuiban și Stepanida Druță. „Astfel, fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate în cadrul Consiliului raional Rezina încetează să mai existe, iar persoanele nominalizate nu mai pot reprezenta și nu pot acționa în numele PAS. Este regretabil că au fost comise neconformități, au fost comise încălcări statutare și au fost neglijate anumite principii și valori, care stau la baza activității PAS, la baza activității tuturor membrilor partidului”, a declarat Vitalie Jacot.
Pentru că legea nu presupune și ridicarea mandatului, în cazul pierderii suportului politic, deputatul și-a îndemnat foștii colegii să depună mandatele de consilieri. Or, acestea au fost obținute în alegeri de către partid.
Vitalie Jacot a mai spus că cei cinci consilieri au compromis acele valori, pe care îl urmăresc să le ia ca bază în activitate. „Vom investiga intreaga activitate. Există indicii că s-au comis abateri. Pe câte sunt de grave la capitolul legislativ, o să examinăm și dacă este necesar să sesizeze organele de resort”, a mai spus parlamentarul.
Unul dintre consilierii vizați, Sergiu Bagrin, a declarat că Vitalie Jacot crede că „Rezina este o colonie, iar ei se pot numi unul pe altul responsabilitate, fără decizia biroului național politic, fără acordul echipei din teritoriu, fără discuții la ședința biroului permanent OT PAS Rezina.” „Ei cred, că noi în teritoriu suntem niște proști, care nu avem opinii, nu avem dreptul de a decide și nici dreptul de a exprima. El și alde dânsul cred că noi suntem buni de repartizat ziare și mereu să ne închinăm în fața lor”, susține consilierul Sergiu Bagrin.
Consiliera Aliona Cuiban a venit și ea cu o reacție, precizând că „unii, după ce devin deputați, pierd pământul de sub picioare”. Potrivit lui Cuiban, toate presiunile asupra sa au început atunci când ia spus lui Vitalie Jacot că pentru ea personalitate în Republica Moldova este numai Maia Sandu. „Am spus mai multe adevăruri legate și de Convenția PAS Rezina, unde a fost ales președintele OT PAS Rezina, vicepreședinții și biroul, care peste două săptămâni a fost dizolvat, din motivul că președintele OT. PAS Rezina nu a fost aleasă persoana pe care și-o dorea deputatul Radu Marian. Toate drepturile rezervate. ce o dețin, șefa Structurii Teritoriale de Asistență Socială Rezina”, acuză Aliona Cuiban.