Oleg Serebrian s-a întâlnit cu cei patru scriitori percheziționați și agresați de structurile de forță transnistrene

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Politic
20.9.2024 17:19
30.9.2024 18:04
Politic

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, și deputatul Roman Roșca, președinte al Comisiei parlamentare speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a R. Moldova, au avut o întrevedere cu grupul de scriitori care, pe 16 septembrie, au fost ilegal agresați și percheziționați la un post neautorizat al structurilor de forță transnistrene, fiindu-le îngrădit dreptul de a se deplasa la un atelier de dialoguri literare cu elevii Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun” din Bender.

Vicepremierul Oleg Serebrian a informat că, pe marginea acestui caz revoltător, neîntârziat, a fost sesizat reprezentantul politic de la Tiraspol, cu solicitarea de a prezenta explicații pe marginea incidentului artificial generat, de a se abține de la astfel de măsuri provocatoare care atentează la libertatea de circulație, dar și afectează grav procesul educațional în școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană.

Totodată, s-a făcut un apel către Misiunea OSCE în R. Moldova, misiunile diplomatice și organizațiile internaționale acreditate în R. Moldova ca să fie întreprinse toate măsurile posibile, în lumina pârghiilor de care dispun, în vederea convingerii Tiraspolului de a renunța la abuzuri și de a respecta nediscriminatoriu drepturile și libertățile fundamentale ale copiilor și ale scriitorilor.

Viceprim-ministrul Oleg Serebrian a dat asigurări că va menține în vizor acest caz, precum și a exprimat disponibilitatea de a participa împreună cu grupul de scriitori la următoarea vizită ce va fi întreprinsă la una din școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană.

Amintim că, pe 16 septembrie, patru scriitori și jurnaliști de la Chișinău, care se îndreptau la o întâlnire cu elevii liceului „Alexandru cel Bun” din Tighina, au fost percheziționați și agresați de structurile separatiste transnistrene. Cei patru scriitori agresați sunt Dumitru Crudu, Emil Galaicu-Păun, Maria Ivanov și Elvira Moroșan.

Deschide și: Un grup de scriitori moldoveni care se îndreptau la Tighina, percheziționați și agresați de structurile separatiste transnistrene

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Abonează-te la
Deschide.md