Nivelul de aliniere a legislației R. Moldova la standardele UE, discutat la Bruxelles. Subiectul recunoașterii calificărilor profesionale, abordat
În cadrul reuniunii au fost discutate aspecte legate de nivelul de aliniere a legislației Republicii Moldova și cadrului instituțional la standardele Uniunii Europene pe următoarele domenii: serviciile în cadrul pieței interne, recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale, prestarea serviciilor poștale și livrarea de colete în cadrul UE.
Reuniunea s-a desfășurat în perioada 2-6 decembrie și a fost prezidată de viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, negociator șef, Cristina Gherasimov și oficialul din cadrul Comisiei Europene, Marc Jorna.
Secretara de stat a Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și președinta grupului de lucru pe Capitolul 3, Veronica Arpintin a evidențiat avantajele aderării Republicii Moldova la standardele UE privind dreptul și libertatea de a presta servicii.
De cealaltă parte, reprezentanții Comisiei Europene au apreciat eforturile susținute ale autorităților din Republica Moldova, încurajând continuarea reformelor pentru consolidarea cadrului normativ și au reconfirmat deschiderea de a acorda suportul necesar în vederea realizării acestuia.
De la Chișinău s-au conectat în format online, reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Biroului pentru Integrare Europeană, Centrului de Armonizare a Legislației, Agenției Servicii Publice, Centrului Național Anticorupție, Ministerului Educației și Cercetării, Ministerul Culturii cât și ai altor autorități și instituții publice responsabile de coordonarea implementării reformelor necesare pentru alinierea legislației naționale la standardele Uniunii Europene aferente acestui capitol. Reuniunea a fost urmărită și de reprezentanții societății civile, cu statut de observatori ai Grupului de lucru.
Implementarea politicilor din acest capitol va oferi mediului de afaceri din Republica Moldova multe oportunități, inclusiv posibilitatea de a presta servicii în alte state membre ale Uniunii Europene fără bariere sau restricții. Sectorul serviciilor are un ritm de creștere semnificativ, care oferă oportunități atât pentru prestatori cât și pentru consumatori.