Nicolae Timofti, premiat la Adunarea Generală a Judecătorilor cu „Diploma de Recunoștință”


Diploma precum și un buchet mare de trandafiri albi i-au fost transmise de către membrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Ioana Chironeț.
„Nicolae Timofti este un jurist notoriu cu o activitate de peste 36 de ani. Un promotor și un susținător al schimbărilor în sistemul judecătoresc derulate în toți acești ani, precum și un susținător al democrației în R. Moldova. A activat atât în sistemul judecătoresc, cât și în onorabila funcție de președinte al R. Moldova”, a menționat Ioana Chironeț.
Onorat de această distinție, Nicolae Timofti a transmis un mesaj către tânăra generație de magistrați.
„Sunt mândru că fac parte din corpul judecătoresc. Așa a fost soarta că mi-am dedicat viața acestei pofesii onorabile și necesare societății democratice. M-am străduit să fiu corect, să fiu alături de lege și în toată pregătirea mea - când luam o decizie în cadrul unui dosar, eu știam legile dar mă mai uitam încă o dată ca să știu că aplic legea correct.
Am activat alături de mulți colegi, care cu regret astăzi nu mai sunt. Am făcut reforme, am muncit alături cot la cot și ne-am dedicat întreaga viață. Vă mulțumesc pentru această atenție și vă doresc sănătate: și mie tot”, a spus zâmbind Nicolae Timofti.
Cu un mesaj de urări de bine și apreciere a venit și președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Sergiu Caraman. „Vă mulțumim, dle Timofti, pentru tot ce ați făcut pentru sistemul judecătoresc și pentru R. Moldova”, i-a transmis demnitarul.
Ziua nu a fost una aleatorie. Și anume pentru că mulți ani în urmă, tot ca azi, la 11 aprilie 1976, Nicolae Timofti a fost ales judecător în fostul raion Frunze al orașului Chișinău. Ulterior, în aprilie 1980, este transferat ca judecător la Judecătoria Supremă. În iunie 1990 ea fost ales vicepreședinte al Judecătoriei Supreme – președinte al Colegiului Penal, reprezentant al colegiului judecătoresc.
După reformarea sistemului judecătoresc, în 1996, este numit președinte al Curții de Apel și destituit din această funcție în decembrie 2001. Din 1996 și până în 2012 a fost președinte al Asociației Judecătorilor. Pe data de 16 martie 2012, Nicolae Timofti a fost ales în funcția de președinte al R. Moldova.

