Moratoriu la plata datoriilor pentru fermierii afectați de seceta din acest an
Inițiativa legislativă a fost elaborată de deputații Alexandr Trubca și Viorel Barda și propun această măsură ca sprijin pentru fermieri, dar care să conțină și prevederi noi, menite să asigure impactul corespunzător al măsurilor protective propuse.
„Astfel, se propune instituirea unui moratoriu la plata datoriilor restante (inclusiv majorări și/sau penalități de întârziere) acumulate de agricultori până la data intrării în vigoare a legii, precum și a ratelor/plăților care urmează a fi onorate până la data de 31 octombrie 2025. Beneficiari ai acestui moratoriu vor fi și furnizorii de inputuri, adică companiile din lanțul valoric agricol care au furnizat către fermierii din Republica Moldova material semincer, fertilizanți sau pesticide/ierbicide”, se menționează într-un comunicat emis de reprezentanții Parlamentului.
Documentul mai prevede revizuirea criteriilor de eligibilitate pentru debitorii fermieri. Se propune excluderea obligativității de a prezenta un certificat care să confirme prejudicierea a 60% din roadă pe o suprafață de cel puțin 50% din terenurile deținute. La fel, se introduce un nou criteriu, potrivit căruia vor putea beneficia de aceste măsuri protective fermierii care au în gestiune cel mult 3500 de hectare. Beneficiari vor fi și fermierii care cultivă cel mult 20% din suprafața agricolă totală gestionată cu culturi multianuale și legume.
În același timp, noile prevederi vor obliga agricultorul să dețină cel puțin un act de constatare a pagubelor cauzate de secetă pentru cel puțin una dintre cele trei culturi de bază necesare pentru asigurarea securității alimentare: grâu, porumb, floarea-soarelui, cultivate în anul agricol 2023-2024.
În cazul debitorilor furnizori de inputuri, criteriile de eligibilitate prevăd ca genul principal de activitate declarat pentru anul 2023 să fie fabricarea pesticidelor și a altor produse agrochimice sau comerțul cu ridicata al produselor chimice. De asemenea, creditele și împrumuturile obținute să fie utilizate pentru procurarea produselor de uz fitosanitar, semințe și îngrășăminte minerale destinate comercializării fermierilor din țara noastră.
Alte noutăți țin de interdicția, până la 31 octombrie 2025, de cesionare a creanțelor, fără acordul debitorului. De asemenea, datoriile și plățile suspendate nu vor fi raportate în Birourile istoriilor de credit, pentru ca beneficiarii legii să nu fie afectați de această întârziere la plată. Totodată, se păstrează prevederea potrivit căreia toată dobânda se capitalizează la finalul perioadei de implementare a legii și debitorii vor avea obligația să o achite.
Proiectul de lege mai prevede că termenul garanțiilor financiare emise, prin intermediul Fondului de garantare a creditelor, de către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului pentru creditele acordate fermierilor va fi prelungit până la 31 decembrie 2025.
Ulterior, proiectul va fi propus spre examinare și aprobare în plenul Parlamentului.