Moldovenii din diasporă, scutiți de plata asigurării medicale. Cine face excepție?


Despre acest lucru ne amintește Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM). Potrivit autorității, cei din Diasporă, care sunt fondatori de întreprindere individuală în R. Moldova, sau care au gospodării țărănești, ori dacă dețin patente de întreprinzător în R. Moldova – oricum sunt obligați să achite primele de asigurare medicală.
„De asemenea, au obligația să se asigure în mod individual persoanele care în Republica Moldova rămân a fi înregistrate că desfășoară activitate independentă în domeniul comerțului cu amănuntul.
O altă categorie de persoane care trebuie să achite prima de asigurare medicală obligatorie chiar dacă se află peste hotare sunt avocații, notarii și executorii judecătorești care nu au suspendat licența, precum și mediatorii cu atestat activ”, se menționează într-un comunicat al CNAM.
De asemenea, prima de asigurare poate fi achitată cu reduceri substanțiale până pe 31 martie de oricine dorește să beneficieze de servicii medicale sau medicamente compensate la revenirea în țară. Plata poate fi efectuată online prin intermediul Serviciului guvernamental de plăți electronice MPay.
Anunțul vine în contextul legii, care prevede că cetățenii Republicii Moldova care se află mai mult de 183 de zile, adică 6 luni pe an, în afara țării nu sunt obligați să plătească prima de asigurare obligatorie de asistență medicală. Totuși sunt anunțate și excepțiile de mai sus.
Pentru detalii accesați cnam.md, sau puteți suna la 0 800 99999 – INFO CNAM, sau să scrieți la suport@cnam.gov.md

