Modernizarea universităților din R. Moldova, discutată de către conducerea DRRM cu rectorul ASEM


Discuțiile au avut loc astăzi, 25 martie, în cadrul unei întâlniri dintre cei doi la Chișinău.
Potrivit unei note de informare a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), subiectele au vizat modalitățile de coordonare pentru implementarea unor acțiuni de impact menite să sprijine dezvoltarea educațională a studenților, inclusiv prin crearea unor condiții moderne de cazare și studiu.
„Continuăm să susținem, și în acest an, proiecte educaționale destinate tinerei generații din Republica Moldova, care promovează valorile și interesele României, contribuind astfel la păstrarea și consolidarea limbii, culturii și tradițiilor românești”, se menționează în mesajul publicat de reprezentanții DRRM.
De asemenea, rectorul ASEM a ținut să mulțumească Guvernului României care, prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, a realizat proiecte importante de modernizare a infrastructurii universităților din R. Moldova.

