Mircea Abrudean: România și R.Moldova sunt mai mult decât două state vecine. Suntem uniți de un viitor pe care îl construim împreună


„România susține ferm parcursul european al R.Moldova. Parteneriatul nostru poate sprijini accelerarea reformelor și adaptarea acestora la standarde europene, atât prin angajamente politice ferme, cât și prin dezvoltarea conexiunilor strategice la coridoarele europene de transport”, a declarat oficialul român.
Mircea Abrudean a menționat că, în actualul context de securitate din regiune, R.Moldova trebuie să-și consolideze securitatea pentru a-și proteja cetățenii.
„Mesajul nostru este ferm: R.Moldova nu este singură în fața acestor provocări. România și R.Moldova sunt mai mult decât două state vecine. Suntem uniți de istorie comună, de aceleași valori europene și de un viitor pe care îl construim împreună”, a conchis el.
Amintim că Mircea Abrudean întreprinde astăzi o vizită de lucru la Chișinău, în cadrul căreia va avea întrevederi cu conducerea R.Moldova.

