Miniștrii Apărării din R.Moldova și România, întrevedere la Tirana. Subiectele abordate
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale din România, cei doi miniștri au abordat mai multe subiecte, printre care evoluțiile recente privind situația de securitate din regiunea Mării Negre și parcursul european al Republicii Moldova. Angel Tîlvăr a subliniat importanța sprijinului ferm pentru Republica Moldova în fața provocărilor de securitate și a încercărilor de destabilizare, parte a acțiunilor hibride ale Federației Ruse.
„Am transmis felicitări partenerilor de la Chișinău pentru realegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova și pentru rezultatele referendumului, care demonstrează angajamentul ireversibil față de integrarea europeană. Vom continua dialogul la nivel politico-militar pentru a răspunde nevoilor de sprijin ale Chișinăului pentru parcursul european al țării”, a declarat ministrul apărării naționale a României.
Angel Tîlvăr a subliniat că Republica Moldova este primul stat care a semnat un Parteneriat în domeniul securității și apărării cu Uniunea Europeană, la 21 mai curent. Potrivit oficialului român, acest parteneriat, alături de inițiativele bilaterale și de sprijinul financiar oferit prin Facilitatea Europeană pentru Pace, joacă un rol crucial în modernizarea și consolidarea forțelor armate ale Republicii Moldova. Tîlvar a reiterat importanța unui sprijin cuprinzător din partea Uniunii Europene pentru securitatea, stabilitatea și reziliența Republicii Moldova.
De asemenea, ministrul român a salutat participarea Republicii Moldova, pentru prima dată ca membru cu drepturi depline, în cadrul Procesului Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Sud-Estul Europei, după aderarea formală de la Ankara, în 2023. Potrivit lui, această participare reprezintă un pas important în integrarea statului în structurile de cooperare regională de securitate.