MID-ul rus, deranjat de alerta cu bombă la ambasada sa din Chișinău. I-a expediat o notă de protest lui Lilian Darii


În acest sens, ei i-au înmânat ambasadorului R. Moldova la Moscova, Lilian Darii, o notă de protest.
Reprezentanții de la Kremlin au scris într-o postare publică pe rețelele de socializare, că cei din R. Moldova ar fi admis încălcări ale Convenției de la Viena atunci când nu l-au lăsat pe ambasadorul rus să intre pe teritoriul instituției diplomatice.
„Forțele de ordine din R. Moldova au împiedicat ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova să intre pe teritoriul instituției diplomatice. Iar angajații complexului diplomatic care se aflau în interior, precum și membrii de familie ai acestora, printre care femei și copii, au fost lipsiți de dreptul de a ieși în oraș. Este destul de relevant, în acest context, faptul că Ambasada însăși nu a primit nicio notificare oficială din partea autorităților cu privire la presupusa minare.
În legătură cu incidentul menționat, Ambasadorului R. Moldovei la Moscova, Lilian Darii, i s-a adresat imediat o notă de protest ferm din partea Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei și i s-a solicitat ridicarea imediată a blocadei provocatoare de la misiunea diplomatică rusească de la Chișinău”, se menționează în comunicarea oficialilor de la Moscova.
În același timp, cei din Federația Rusă recunosc că peste un anumit timp, situația a fost rezolvată, iar cordonul de securitate din jurul Ambasadei a fost ridicat. Reprezentanții Afacerilor Externe ale Federației Ruse mai cer Moldovei să respecte cu strictețe prevederile Convenției de la Viena din 1961.
Amintim, că astăzi, 19 martie, a avut loc un incident la Ambasada rusă din Chișinău. Mai exact, oamenii legii au primit o informație cu privire la minarea instituției diplomatice. În acest sens, preț de câteva ore, oamenii legii au verificat teritoriul Ambasadei, pentru a asigura ordinea publică și pentru a verifica veridicitatea acelor informații.
Deschide și: O nouă alertă cu bombă la Ambasada Rusiei din R. Moldova

