Maia Sandu, mesaj de felicitare pentru diplomați: „Ați adus Moldova mai aproape de Europa”
Maia Sandu a adus mulțumiri tuturor diplomaților moldoveni pentru contribuția lor esențială la consolidarea parteneriatelor internaționale ale Republicii Moldova și pentru beneficiile tangibile aduse cetățenilor:
„Fie că ați facilitat dialogul cu parteneri , ați contribuit la procesul de screening, ați promovat reforme sau ați apărat interesele Republicii Moldova în foruri internaționale, ați adus Moldova mai aproape de Europa. Diplomația Republicii Moldova a adus rezultate tangibile pentru oameni”, a punctat Președinta Sandu
Președintele a subliniat realizările diplomaților care sunt resimțite de cetățeni prin implementarea acordurilor care contribuie la modernizarea infrastructurii și a satelor, precum și la diversificarea surselor de energie; sprijinirea inițiativelor de mediu, precum împădurire sau extinderea conectivității prin deschiderea a 20 de rute aeriene noi cu țările europene.
De asemenea, Maia Sandu a subliniat rolul important al diplomaților în menținerea legăturii cu cetățenii moldoveni din afara țării și în consolidarea parcursului european al țării.
Președintele a reafirmat obiectivul principal al anului 2025: continuarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, cu accent pe rezultate concrete pentru cetățeni: investiții în economie, condiții mai bune de trai și mai multe oportunități pentru toți moldovenii.