MAE i-a înmânat o notă de protest noului ambasador rus în legătură cu ingerințele Moscovei în alegeri și violarea spațiului aerian al R. Moldova

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Politic
Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, a primit o notă de protest, în cadrul unei întrevederi la Ministerul Afacerilor Externe, în legătură cu ingerințele Moscovei în procesul electoral din R. Moldova, precum și pentru dronele rusești căzute în acest weekend pe teritoriul nostru.
12.11.2024 11:46
12.11.2024 11:48
Tudor Ioniță
Politic
Ministerul Afacerilor Externe i-a înmânat ambasadorului Federației Ruse în R. Moldova, Oleg Ozerov, în cadrul unei întrevederi la MAE, o notă de protest ferm în legătură cu amestecul ilegal și deliberat al Federației Ruse în procesul electoral al R. Moldova, în scopul distorsionării rezultatelor alegerilor prezidențiale și referendumului republican constituțional, subminării și delegitimării procesului democratic al R. Moldova” se notează într-un comunicat al MAE.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe relatează că a condamnat ferm violarea spațiului aerian al R. Moldova, dat fiind faptul că duminică, 10 noiembrie, două drone rusești au fost depistate în raioanele Căușeni și Rîșcani.

Întrevederea de la MAE a fost programată din timp și nu a avut loc în urma unei convocări, notează MAE. Ozerov a venit la sediul Ministerului pentru a avea o discuție introductivă cu privire la relațiile moldo-ruse după preluarea de către acesta a funcției de ambasador.

Anume la aceste discuții s-a referit Ozerov la ieșirea din MAE, fără să pomenească despre nota de protest.

Am avut o discuție consistentă despre starea și perspectivele relațiilor bilaterale dintre Federația Rusă și R. Moldova. După cum vedeți, a fost de lungă durată, a fost o discuție foarte detaliată despre toate temele care se referă atât la activitatea Ambasadei, cât și la relațiile bilaterale în general. Din punctul meu de vedere, a fost o discuție folositoare, care a permis clarificarea abordărilor fiecarei părți față de subiectele complicate ale relațiilor noastre bilaterale” a declarat Ozerov la ieșirea din MAE.
Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md