Lituania va ajuta R.Moldova să reducă dependența energetică față de Rusia: Împreună cu UE, ne vom strădui să vă ajutăm în orice mod posibil
![](https://cdn.prod.website-files.com/66e227a8e3a4dbbdaebff867/67af5cc976b181bd2150ec0f_Gjvtd-cXwAA4Ioa.jpg)
![](https://cdn.prod.website-files.com/66e227a8e3a4dbbdaebff867/67af5cc976b181bd2150ec0f_Gjvtd-cXwAA4Ioa.jpg)
Oficialul lituanian a menționat că țara sa susține aspirațiile europene ale Republicii Moldova și este pregătită să o sprijine în implementarea reformelor.
„Lituania crede cu tărie în viitorul european al Republicii Moldova. Este esențial să creștem reziliența țării în fața amenințărilor hibride și să reducem dependența sa energetică față de Rusia. Știm din propria experiență cât de importantă este desprinderea energetică de Rusia și, împreună cu Uniunea Europeană, ne vom strădui să ajutăm Republica Moldova în orice mod posibil”, a subliniat Budrys.
Totodată, Mihai Popșoi și Kestutis Budrys au discutat despre sprijinul Lituaniei pentru Republica Moldova în lupta împotriva dezinformării rusești în contextul apropiatelor alegeri.
„Sunt recunoscător pentru sprijinul ferm al Lituaniei, de la susținere politică la asistență pentru dezvoltare și colaborare în domeniul apărării. Aștept cu nerăbdare să aprofundăm relațiile și să avansăm împreună spre un viitor european comun”, a scris Mihai Popșoi pe pagina sa de X (fosta Twitter).
![](https://cdn.prod.website-files.com/66e08d3e9e4918645060dcfc/66e5f4015d7b463a67fcb2af_Rectangle.avif)
![](https://cdn.prod.website-files.com/66e08d3e9e4918645060dcfc/66e5f4015d7b463a67fcb2af_Rectangle.avif)