Klaus Iohannis: Sprijinul pentru R.Moldova şi Ucraina rămâne esenţial
Vorbind despre relația UE - SUA, preşedintele României „s-a pronunţat pentru menţinerea unui parteneriat transatlantic solid şi reciproc avantajos, esenţial pentru securitatea şi prosperitatea ambelor maluri ale Atlanticului”.
„În context, preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat încrederea într-o agendă de discuţii constructivă şi pragmatică, în beneficiul Uniunii, al SUA şi al Statelor Membre, ca parte din aceeaşi comunitate de valori şi interese”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
De asemenea, Klaus Iohannis a subliniat faptul că România sprijină pe deplin obiectivul dezvoltării în continuare a unui parteneriat solid între Uniunea Europeană şi Marea Britanie, evidenţiind importanţa avansării acestuia cu prioritate pe palierul de securitate şi apărare. Astfel, liderul de la Cotroceni a arătat că Regatul Unit rămâne un partener valoros pentru Uniune, exprimând încrederea că această „cooperare se va dezvolta în continuare în regiunea extinsă a Mării Negre, unde sprijinul pentru Republica Moldova şi Ucraina rămâne esenţial”.